Există și acele momente dulce-amare, ca cea de sâmbătă la Salonic, când spui un “bravo”, și apoi adaugi un “în cele din urmă”, înainte de a ajunge la “de ce”, și te ia de jos. Χαίρεσαι που η πόλη απέκτησε επιτέλους μετρό, σύγχρονο, εντελώς αυτοματοποιημένο, άρα βρίσκεται ως προς αυτό, ένα βήμα μπροστά από την Αθήνα (για πρώτη φορά ίσως, από συστάσεως του ελληνικού κράτους). Metro cu şine pe şine, care transportă oameni. De la un capăt al oraşului la celălalt. Şase kilometri şi jumătate, totul şi totul este o cale, dar există o cale. Nici “trupuri”, nici “moşete” şi nici “vagoni” pe şine, doar pentru fotografii. Για να παραμυθιαστεί ο κοσμάκης, ότι να μωρέ, θα έχουμε μετρό και όπου να ‘ναι, ξεκινάει η λειτουργία του.. Μετρό με σταθμούς, με κυλιόμενες σκάλες, με εκδοτήρια, με βαγόνια, με φώτα, με πολιτισμό διάχυτο. Şi lumea, multă lume, se bucură că o are, şi de azi o pune în viaţa de zi cu zi.